Damnare de Lauren Kate ( vol. 1 din Damnare)

Unii îngeri sunt sortiţi căderii! Există ceva dureros de familiar la Daniel Grigori. Misterios şi distant, el îi atrage atenţia Lucindei Price încă din prima ei zi la internatul Sword & Cross, din înăbuşitorul Savannah. Ajunsă aici după ce prietenul ei moare într-un accident misterios, Lucinda, o adolescentă de şaptesprezece ani, se îndrăgosteşte de Daniel, dar descoperă un adevăr incredibil de  tulburător: el este un înger căzut, iar iubirea lor este veche de secole şi sfârşeşte tragic de fiecare dată când se întâlnesc. Într-un decor apăsător şi opresiv, în care îngerii nu se deosebesc de muritori şi unde umbrele veghează ameninţător orice mişcare, povestea lor evocă un romantism diafan şi angelic. Periculos de incitant şi întunecat de romantic, Damnare este un thriller fascinant şi povestea de dragoste supremă.

Părerea mea:
 Una dintre puţinele cărţi care nu mi-au plăcut mai deloc. 

Atunci când citesc o carte, încerc să am o părere cât mai obiectivă despre ea, în ciuda receziilor destul de diverse pe care le citesc înainte de a o începe. Ei, la cartea asta, oricât am încercat eu să am o părere cât de cât obiectivă, m-a enervat de la primul contact al lui Luce cu Daniel.  

"Îşi dădu seama că încă se mai priveau, când Daniel îi zâmbi. Se simţi străbătută de un fior fierbinte şi trebui să se sprijine de bancă. Buzele îi schiţară un zâmbet, şi îl văzu ridicând braţul. Daniel îi arăta degetul mijlociu. Luce gemu şi-şi coborî privirea."

Dăfuq? Cum ai putea, chiar dacă o cunoşti de nu ştiu câte sute de ani, să ii arăţi semnul păcii unei persoane!? Mai ales cuiva pe care pretinzi că o iubesţi...
Ideea e foarte interesantă. El, înger căzut dintr-un rang înalt pentru ea şi ea, predestinată lui o dată la 70 de ani atunci când împlineşte 17 ani. Până aici. Mai departe o ia pe arătură. Că ea trebuie să moară de fiecare după ce el îi spune adevărul sub pretextul că nu poate suporta atâtea informaţii mi s-a părut absurdă.
Ce nu mi-a mai plăcut a fost faptul că povestirea mi s-a părut greoaie, atât de nostalgică încât pe tot parcursul citirii am avut o stare deprimantă şi nu puteam vedea nimic prea liminos. Mi s-a părut aiurea că într-un cadru atât de gri povestea se vrea a fi atât de puternică şi luminoasă.
M-a mai deranjat şi faptul că e genul ăla tipic de poveste - protagonista, o timidă şi jumătare, iar prietena cea mai bună, plină de energie.
Nu ştiu, aş mai avea să vă mai spun, însă nu vreau să arunc prea mult în dizgraţie această carte.
Totuşi, aş putea adăuga un mare plus copeţii care este genială şi faptului că Luce este o iubitoare de înnot. :D
Una peste alta, aş putea spune că a fost o carte cu o idee foarte bună, dar scrisă într-un mod greoi şi forţat care nu mi-a creat nicio stare sufletească mai aparte în afară de o nostalgie deprimantă.
O recomand celor care vor să citească un thriller gotic unde culorile predominante sunt negru şi gri fără excepţie.

Notă: 2,5/5