joi, 4 iulie 2013

10 lucruri pe care le-am făcut (şi probabil nu ar fi trebuit) de Sarah Mlynowski


Zece lucruri pe care le-am făcut (şi probabil n-ar fi trebuit)
 Dacă i se oferă ocazia, care fată de șaisprezece ani n-ar profita de șansa de a se muta acasă la o prietenă și de a trăi amândouă fără supravegherea părinților? Cu toate că „ocazie” poate să nu fie termenul potrivit, din moment ce April a trebuit să-i spună tatălui ei un foarte mărunt neadevăr, ca s-o facă să devină posibilă (vezi #1: Ne-am mințit părinții). Însă ea și colocatara ei, Vi, sunt pe deplin responsabile și capabile să-și poarte singure de grijă. Cum de-au ajuns la „Am chiulit de la școală” (#3), „Am dat o petrecere trăsnită” (#8), „Am cumpărat un jacuzzi” (#4), și, hm, „Am adăpostit o fugară” (#7), cam este un mister până și pentru ele.

În această amuzantă și dulce-amăruie poveste, Sarah Mlynowski sondează mintea și sufletul unei fete care rămâne pentru prima oară pe cont propriu. Ca să ajungă cu bine la capătul anului școlar, April va fi nevoită să jongleze cu un triunghi amoros, să învețe să se descurce singură și să accepte faptul că lumea ei, cu atâta grijă construită, s-ar putea nărui pur și simplu… odată cu fiecare lucru pe care n-ar fi trebuit să-l facă.

Părerea mea: Nu ştiu ce să spun despre cartea asta. Prima data m-am hotărât să comand de pe net cartea asta m-a atras chestia aceea:
2 fete + 3 baieti + 1 casa – parinti = 10 lucruri pe care le-au facut April si  prietenii ei, si (cu certitudine, poate sau probabil) n-ar fi trebuit sa le faca.
Mă aşteptam să fie cât de cât mai bună de cât a fost ea în realitate. Dar nici nu pot să zic că a fost rea. Atâta doar că a avut anumite părţi care au fost oarecum exgerate şi ridicularizate. Ca să nu mai spun nici de personajele cine ştie ce conturate.
Mi s-a părut forţat faza de început când April şi-a convins tatăl să rămână acasă la prietena ei cea mai bună. Acum, hai să fim serioşi, ce părinte cu capul pe umeri ar face asta dând doar un telefon la "mama" prietenei? Eu, una, nu conosc pe cineva care ar face asta. Am văzut că asta a stârnit anumite discuţii şi în rândul cititorilor şi al criticilor.
Alt lucru care nu mi-a mai plăcut e că aproape jumătate din carte are în prim-plan pierderea virginităţii lui April şi a iubitului ei. Am avut senzaţia că efectiv toată acţiunea parcă s-a învârtit în jurul axei pierderii virginităţii celor doi. Mă rog, până la urmă, cu greu, au reşit. I-am înţeles intenţia lui Mlynowski de a crea un oarecare suspans, mai ales în seara cu pricina, dar în cazul meu cel puţin, i-a cam dat greş.
Şi că tot suntem la capitolul acesta al dragostei, nici triunghiul acela amoros nu prea m-a dat pe spate că nu prea a avut mai nimic ieşit din comun în perspectiva mea. Atât doar că Hudson mi s-a părut mult mai adorabil decât Noah care mi-a dat impresia unui mare fraier.
Însă, trebuie să spun că farmecul cărţii, de fapt, stă în spatele acestor părţi vădit exagerate şi are ascuns un puternic motiv educativ. *Mă simt ca-ntr-o nuvelă. După textul propriu-zis, vine morala. :))* Pentru mine, cel puţin, ca şi adolescent cu personalitatea încă nesudată cum trebuie, mi-a schimbat într-o oarecare măsură viziunea şi pentru asta trebuie să apreciez cartea.
Mă rog, nu ştiu câţi acum sunt dornici de asta, poate nici eu nu eram dacă ştiam de la început de toate chiţibuşurile ei, însă cred că una peste alta şi-a meritat timpul pierdut citirii, mai ales că nu am pierdut chiar atât de mult.
Îi mai dau o bilă albă pentru organizarea capitolelor şi pentru puternica legătură dintre titlu şi conţinutul cărţii, dar îi dau şi una neagră pentru coperta absolut oribilă.
O recomand: În special adolescenţilor, pentru că nu ştiu ce adult ar avea răbdarea să o citească, însă pentru cineva de vârsta mea este numai bună.

Nota mea: 3,2/5

4 comentarii:

  1. Am citit şi eu cartea,şi mi-a plăcut taree! Deşi,era umpic cam prea siropoasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie nu mi-a plăcut cine ştie ce, dar a mers s-o citesc în vreo 2 zile maxim. :))

      Ștergere
  2. Nu mi se pare cine știe ce cartea și nu cred că o voi cumpăra :D Dar cu siguranțăa pare interesantă și tipică adolescenților :D Mișto recenzie, îmi era dor să trec pe aici ;;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Awww.. eşti aşa dulce! :3
      Da, nu e cine ştie ce. Merită citită doar dacă n-ai altceva mai bun de citit. :D

      Ștergere