Sub aceeaşi stea de John Green

Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“. Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

Părerea mea: A fost o carte bună, care efectiv te făcea să uiţi de suferinţa prin care cei doi adolescenţi trec, dar la final te făcea să conşientizezi că noi, majoritatea celorlalţi muritori de rând, avem o viaţă mult mai sănătoasă decât a lor şi nu facem nimic altceva decât să o irosim. 

Pe parcursul cărţii, mai ales spre final, plângeam şi râdeam în acelaşi timp, dar nu ajungeam să conştietizez asta decât după ce mă trezea cineva din tranşa în care intram. 
Mă rog, nu pot să spun că e perfectă sau că e "ca la carte", pentru că nu e. Are anumite pasaje şi aspecte care mie nu mi-au plăcut în mod special, dar asta nu este decât o chestie de opinie şi ar fi inutil să le spun aici pe toate, pentru că v-ar influenţa perspectiva asupra cărţii într-un mod care poate nu ar fi tocmai cel mai bun.
Cred că cel mai mult mi-a plăcut povestirea după moartea lui Augustus. Bine, mi-a plăcut şi înainte, pentru că Augustus e un dulce, însă după moartea sa, felul în care autorul a descris sentimentele şi etapa prin care trecea Hazel mi s-a părut incredibil de frumos şi special. Nişte cuvinte atât de simple şi aparent impasibile, m-au cuprins în profunzimea lor atât de mult încât la un moment dat am ajuns să mă simt eu Hazel şi eu să trec prin tot ce trece ea. Mi-a plăcut şi că nu s-a creat o atmosferă şi mai dramatică decât deja era prin acţiunea şi ideea propriu-zisă şi îi dau o bilă albă lui Green pentru asta şi pentru modul incredibil prin care i-a reflectat sentimentele lui Hazel.

Mi s-a părut un pic absurd chestia cu metafora, adică faptul că Augustus fuma, dar de fapt nu fuma şi "sfida moartea". În fine, ăsta nu este decât un aspect minor în toată complexitatea cărţii. 

"Ele nu te ucid dacă nu le aprinzi. [...] Iar eu niciodată n-am aprins vreuna. E o metaforă, înţelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinţi, dar nu-i dai puterea să-şi înfăptuiască omorul."

Cred că singurul cuvânt prin care pot caracteriza personajele este atipic. Fiecare este conturat în maniera proprie şi cu o personalitate atât de reală, încât uiţi la un moment dat că ele nu fac parte, în fond, decât dintr-o ficţiune.
Nu e o carte extraordinară, dar este o carte cu priză la public, iar Green ştie ce şi cum să facă pentru a câştiga dragostea şi atenţia cititorilor.Tumblr-ul vuieşte încontinuu cu cărţi de-ale lui.
Într-un final, mi-a plăcut. Mult. Îmi amintesc că la final rămăsesem complet fără cuvinte şi aveam o senzaţie tare stranie şi nu ştiam dacă să plâng sau să râd sau dacă să rămân impasibilă.
O recomand tuturor, pentru că Hazel are un mod de a exprima sentimentele foarte matur, dar în acelaşi timp rămâne şi o adolescentă din punct de vedere al gândirii şi de aceea cred că şi oamenii mai maturi ar putea să o citească.  

Nota mea: 4,7/5

Mare Tranquillitatis de Katja Millay

Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul – identitatea, spiritul, dorința de a trăi – să plătească pentru asta.

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.
Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.
Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.

 

Părerea mea: Este ultima mea carte citită şi ştiu că ar trebui să fac recenzii la alte cărţi, însă pur şi simplu nu-mi pot dezlipi gândul de la această carte. 

Înainte să mi-o precomand şi, evident, să o citesc, am citit destul de multe recenzii despre ea. Dintre toate postările citite despre cartea asta, nu am găsit nici măcar una care să spună că nu e frumoasă sau măcar să evidenţieze un astept neplăcut al cărţii. Evident, eu, citind de atâta timp numai cărţi din gloată şi supramediatizate, am fost destul de neîncrezătoare şi am spus că nu se poate să fie chiar aşa, dar nu, m-am convins că nu am mai citit în viaţa mea o carte mai bună şi poate nu voi mai avea curând şansa să citesc o carte la fel. 

Este o carte pe care trebuie să o înţelegi înainte de a o citi. 

Lectura este emoţionantă şi crudă, dar Millay te face să  iubeşti toată suferinţa pe care ţi-o provoacă fiecare sentiment absolut sfâşietor ar personajelor. Personajele sunt atât de mature şi au trăit în 18 ani mai multe decât au trăit alţii într-o viaţă, dar totuşi, autoarea nu i-a conturat ca pe nişte victime ale societăţii, ce în fond sunt, ci a făcut în aşa fel încât să fie demne de toată admiraţia cititorului. 

Cred că e prima carte la care am fost la un pas să plâng şi asta înseamnă pentru mine înseamnă ceva. 

Autoarea are un stil de scris atât de curat şi de frumos încât cu doar câteva cuvinte îţi sfâşie sufletul în două, dar ţi-l repară la loc cu alte câteva. Superb! 

Nu cred ca pot să aleg între Nasya şi Josh pentru că amâdoi m-au surprins şi m-au emoţionat în egală măsură. Sunt cred că cele mai temperamentale personaje pe care le-am citit vreodată într-o carte. Momentul când Nastya a venit acasă la Josh să îi spună că a ajutat-o să îşi distrugă şi ultimul lucru pur din ea, mi s-a părut epic. Răbufnirea emoţională a lui Josh mi s-a părut perfect descrisă şi în ciuda siituaţiei atât de dramatice eram în culmea fericirii că am surprins o frântură din adolescentul tipic care trebuie sa fie el. Nu cred că pot să argumentez în câteva cuvinte toate semnificaţiile pe care mi-a transmis-o autoarea în urma scenei ăsteia.

Titlul mi se pare atât de frumos şi mi-a plăcut la nebunie cum a făcut legătura cu cartea. Coperta românească o urăsc, dar mă uit la cea din America şi-mi mai trece. :))

- Dac-am avea acum un telescop, aş putea să-ţi arăt Marea Liniştii. Mare Tranquillitatis, adaugă ea, arătându-mi spre cer. Vezi? Acolo sus, pe lună. Dar nu poţi să-ţi dai bine seama de aici.

- De-asta ai tu imaginea cu luna în camera ta? o întreb. [...]

- O ţin acolo ca să-mi aducă aminte că e o vrăjeală. Mi s-a părut, după nume, un loc minunat, paşnic. Ca unul în care ai vrea să te duci după ce mori. Linişte şi apă pretutindeni. Un loc care să te înghitp şi să te accepte, orice-ar fi. Asta era imaginea mea despre ea.

 Trailer-ul. Neoficial, dar perfect!

O recomand: Nu cred că o pot recomanda unei categorii de oameni, pentru că clar nu este o carte pentru orice tip de adolescent. După cum am mai spus, mai întâi trebuie să o înţelegi, şi apoi să o citeşti. :) 

Nota mea: 5+/5 

10 lucruri pe care le-am făcut (şi probabil nu ar fi trebuit) de Sarah Mlynowski

 Dacă i se oferă ocazia, care fată de șaisprezece ani n-ar profita de șansa de a se muta acasă la o prietenă și de a trăi amândouă fără supravegherea părinților? Cu toate că „ocazie” poate să nu fie termenul potrivit, din moment ce April a trebuit să-i spună tatălui ei un foarte mărunt neadevăr, ca s-o facă să devină posibilă (vezi #1: Ne-am mințit părinții). Însă ea și colocatara ei, Vi, sunt pe deplin responsabile și capabile să-și poarte singure de grijă. Cum de-au ajuns la „Am chiulit de la școală” (#3), „Am dat o petrecere trăsnită” (#8), „Am cumpărat un jacuzzi” (#4), și, hm, „Am adăpostit o fugară” (#7), cam este un mister până și pentru ele.

În această amuzantă și dulce-amăruie poveste, Sarah Mlynowski sondează mintea și sufletul unei fete care rămâne pentru prima oară pe cont propriu. Ca să ajungă cu bine la capătul anului școlar, April va fi nevoită să jongleze cu un triunghi amoros, să învețe să se descurce singură și să accepte faptul că lumea ei, cu atâta grijă construită, s-ar putea nărui pur și simplu… odată cu fiecare lucru pe care n-ar fi trebuit să-l facă.

Părerea mea: Nu ştiu ce să spun despre cartea asta. Prima data m-am hotărât să comand de pe net cartea asta m-a atras chestia aceea:

2 fete + 3 baieti + 1 casa – parinti = 10 lucruri pe care le-au facut April si  prietenii ei, si (cu certitudine, poate sau probabil) n-ar fi trebuit sa le faca.

Mă aşteptam să fie cât de cât mai bună de cât a fost ea în realitate. Dar nici nu pot să zic că a fost rea. Atâta doar că a avut anumite părţi care au fost oarecum exgerate şi ridicularizate. Ca să nu mai spun nici de personajele cine ştie ce conturate.
Mi s-a părut forţat faza de început când April şi-a convins tatăl să rămână acasă la prietena ei cea mai bună. Acum, hai să fim serioşi, ce părinte cu capul pe umeri ar face asta dând doar un telefon la "mama" prietenei? Eu, una, nu conosc pe cineva care ar face asta. Am văzut că asta a stârnit anumite discuţii şi în rândul cititorilor şi al criticilor.
Alt lucru care nu mi-a mai plăcut e că aproape jumătate din carte are în prim-plan pierderea virginităţii lui April şi a iubitului ei. Am avut senzaţia că efectiv toată acţiunea parcă s-a învârtit în jurul axei pierderii virginităţii celor doi. Mă rog, până la urmă, cu greu, au reşit. I-am înţeles intenţia lui Mlynowski de a crea un oarecare suspans, mai ales în seara cu pricina, dar în cazul meu cel puţin, i-a cam dat greş.
Şi că tot suntem la capitolul acesta al dragostei, nici triunghiul acela amoros nu prea m-a dat pe spate că nu prea a avut mai nimic ieşit din comun în perspectiva mea. Atât doar că Hudson mi s-a părut mult mai adorabil decât Noah care mi-a dat impresia unui mare fraier.
Însă, trebuie să spun că farmecul cărţii, de fapt, stă în spatele acestor părţi vădit exagerate şi are ascuns un puternic motiv educativ. *Mă simt ca-ntr-o nuvelă. După textul propriu-zis, vine morala. :))* Pentru mine, cel puţin, ca şi adolescent cu personalitatea încă nesudată cum trebuie, mi-a schimbat într-o oarecare măsură viziunea şi pentru asta trebuie să apreciez cartea.
Mă rog, nu ştiu câţi acum sunt dornici de asta, poate nici eu nu eram dacă ştiam de la început de toate chiţibuşurile ei, însă cred că una peste alta şi-a meritat timpul pierdut citirii, mai ales că nu am pierdut chiar atât de mult.
Îi mai dau o bilă albă pentru organizarea capitolelor şi pentru puternica legătură dintre titlu şi conţinutul cărţii, dar îi dau şi una neagră pentru coperta absolut oribilă.
O recomand: În special adolescenţilor, pentru că nu ştiu ce adult ar avea răbdarea să o citească, însă pentru cineva de vârsta mea este numai bună.

Nota mea: 3,2/5

Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere de Jenifer E. Smith

Cine şi-ar fi închipuit că patru minute ar putea schimba totul?

Pentru tânăra de şaptesprezece ani, Hadley Sullivan, această zi pare să fie una dintre cele mai rele de până acum…
Tocmai a pierdut avionul, este blocată în aeroportul JFK din New York şi e pe cale să întârzie la nunta propriului ei tată, care se căsătoreşte, pentru a doua oară, la Londra, cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa ei.
Apoi, aşteptând să se îmbarce în următorul avion, îl întâlneşte pe Oliver. E britanic. Şi e foarte drăguţ. Şi o va însoţi în noul ei zbor.
Călătoria de-o noapte trece cât ai clipi, iar Hadley şi Oliver se pierd unul de altul în aglomeraţia din aeroport, la sosire.
Îi va aduce oare soarta din nou împreună?

Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere.

Părerea mea: E o carte care personal m-a impresionat foarte mult, care m-a invatat sa pretuiesc fiecare minut al vietii, si să conştientizez faptul că există în viaţa asta momente când doar 24 de ore îmi pot schimba radical viaţa.
Modul de scris e atât de lejer şi detaşat, încât şi eu am citit-o tot cam în 24 de ore. Mi-a plăcut că autoarea nu s-a lungit prea mult cu acţiunea şi că a ştiut când şi unde să se oprească.
Smith a egalat cu mare stil relaţia tată-fiică şi relaţia fată-băiat.

Mă aşteptam încă de la început ca relaţia dintre Hadley şi Oliver să pornească ciudat şi să evolueze în grabă, că na, în mod indirect sunt presaţi de timp. Dar nu, n-a fost deloc aşa. Autoarea nu s-a grăbit deloc, şi am admirat-o enorm pentru faptul că a reuşit să scrie aprox. 250 de pagini deloc aglomerate, dar cu un mod de scris care te ţine continuu în priză.
Şi că tot suntem la capitolul cu Oliver.. OMG! He is sooo cute! Şi destept! Şi engleeeeez! :3
Relaţia Hadley şi tatăl ei a evoluat destul de tipic pentru cărţile care vor ca cei ce citesc această carte să desprindă o morală din relaţia conturată, însă a fost plăcută şi cu mici detalii ce au conturat delicat tipicul atât de banal din subiectul acesta, a ajuns să fie chiar plăcută.
E genul acela de carte pe care tipică pe care o citeşti în maxim 2 zile şi care te vrăjeşte de la prima pagină şi nu te mai lasă să o dai jos din mână. Pe bune, la mine aşa a fost! Ţin minte că am stat într-o noapte până pe la 3 dimineţa să o citesc sub pătură cu lanterna de la telefon - şi nu, nu am Nokia 110 ^^ -.
Una peste alta, probabilitate statistică de a mă îndrăgosti de această carte la mine a fost de 97% - ştiu cei care au citit despre ce vorbesccc :-", iar cei care nu, vor afla -.
O recomand: tuturor adolescenţor, în special, pentru că e o carte care promite să scrimbe preţuirea vieţii aparent monotone a unei persoane şi, de ce nu, schimbarea relaţiei cu părinţii.

Nota mea: 4,6/5 steluţe.

Destine la limită de Katie McGarry

ATÂT DE DIFERIȚI UNUL FAȚĂ DE CELĂLALT… ŞI TOTUŞI, ATÂT DE POTRIVIŢI.
Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în seara în care Echo Emerson s-a transformat, dintr-o fată populară, cu un iubit sportiv, râvnit de multe dintre colegele ei, în bârfita paria cu cicatrice „monstruoase” pe braţe. Nici măcar Echo nu-şi poate aminti întregul adevăr despre seara aceea oribilă. Tot ceea ce ştie este că vrea ca totul să revină la normal.
Dar când Noah Hutchins, singuraticul teribil de sexy, îmbrăcat cu geaca lui neagră din piele, obişnuit să se folosească de fete, pătrunde exploziv în viaţa ei, cu o atitudine de dur, însă şi cu o surprinzătoare capacitate de înţelegere, lumea lui Echo se schimbă într-un fel pe care ea nu şi l-ar fi putut închipui vreodată. Normal ar fi ca ei doi să nu aibă nimic în comun. Iar cu secretele apăsătoare ale fiecăruia, să fie împreună pare, în mare măsură, imposibil.
Numai că, la răscrucea destinelor lor, normalitatea capătă alte valenţe, şi nebuneasca atracţie dintre ei refuză să dispară. Iar Echo se vede nevoită să se întrebe până unde ar putea forţa limitele, şi cât ar fi dispusă să rişte pentru singurul băiat capabil s-o înveţe cum să iubească din nou.

Părerea mea:

A fost o carte extraordinară, care a ascuns sub o aparent banală poveste de dragoste liceană o psihologie extraordinară. Mie mi-a schimbat un pic gândirea şi am văzut că există probleme mult mai grave decât afirmarea independenţei cu care mă confrunt eu şi care cred că nu mai este întâlnită de nimeni. Poate doar mie că na, sunt la vârsta când îmi conturez personalitatea, dar sunt sigură că dacă vrei să pătrunzi în spatele acestui mesaj, repet, aparent banal, cartea te poate schimba la orice vârstă.

Mi-a plăcut la nebunie, şi o spun sincer, aşa cum fac întotdeauna, fără să mă gândesc că poate voi influenţa în vreun fel anume perspectiva cititorului. De aceea, pot să spun că da, probabil nu e cea mai frumoasă carte pe care am citit-o până acum, dar cu siguranţă este una ce se află pe un loc relativ fruntaş în clasamentul cărţilor mele.

Relaţia dintre Noah şi Echo nu este introdusă de la primele pagini, ci autoarea ne lasă să aflăm câte ceva despre fiiecare personaj în parte şi asta mi-a plăcut, într-un fel. Apoi, aceasta se conturează treptat, fără grabă, chiar dacă felul de a scrie al autoarei este unul uşor alert, a avut talentul de a pune accentul pe detalii şi pe micile gesturi care au dat un farmec imens cărţii şi poate din această cauză am o părere atât de bună despre carte. 

Una peste alta, pot să spun că este o carte care, în spatele lui Noah şi al lui Echo, ascunde un mesaj extrem de evident. 

În spatele dorinţei lui Echo de a reveni la normalitatea de dinaintea accidentului său, cred că stă dorinţa prezentă până la urmă în fiecare dintre noi, şi anume aceea să să fim cât mai normali din punctul altora de vedere şi care, în fond, nu ne va duce decât la obsesia de a face orice după cum ar spune ceilalţi şi nu după cum ne-am spune nouă propria intuiţie şi, de ce nu, pe chiar pe noi înşine.

La Noah, emoţiile au fost ceva mai accentuate şi cred că autoate a fost mai atentă cu sentimentele lui din cauză că, poate, a fost aproape omiprezentă frica aceea de a se deschide în faţa unei persoane, ascunsă perfect sub un frumos portret rebel, şi obsesia aceea perfect înteleasă de mine de a face tot posibilul să aibă alături de el persoanele pe care le iubeşte. Trebuie, însă la final, asemenea proverbului ăla "Când iubeşti pe cineva, lasă-i libertatea", să-şi lase o parte dintre aceştia, adică pe fraţii săi, să stea acolo unde deja le este bine şi să se concentreze pe relaţia dintre el şi Echo. 

O recomand: în special tuturor adolescenţilor, pentru că inevitabil te schimbă măcar puţin şi tuturor care vor să citească o poveste de dragoste între doi adolescenţi cu probleme mult mai grave decât cele gen "Cu ce mă îmbrac diseară la întâlnire?"

Notă: 5/5 steluţe

Fericirea începe azi de Jamie McGuire

Abby Abernathy s-a hotărât să devină altcineva. Acum e o fată bună, nu bea şi nu vorbeşte urât, are haine cuminti în şifonier. Crede că s-a distanţat suficient de lucrurile întunecate din trecutul ei, dar când ajunge la colegiu împreună cu prietena sa cea mai bună, dorinţa de un nou început este supusă provocărilor.
Travis Maddox, şiret, isteţ şi acoperit cu tatuaje, reprezintă tot ceea ce Abby vrea – şi trebuie – să evite. Travis îşi petrece nopţile câştigând bani din lupte, iar ziua e seducătorul numărul unu al campusului. Intrigat de rezistenţa lui Abby la farmecele sale, Travis o face să intre în viaţa lui printr-un pariu.

Ideea cărţii mi-a plăcut atât de mult, încât după ce am făcut o comandă colosală pe elefant.ro şi mi-am dat seama că am uitat să comand şi cartea asta, nu m-a mai interesat că n-am parte de nicio reducere, că am dat fuga la prima librărie şi mi-am cumpărat-o. 

Nu regret alegerea! Şi-a meritat fiecare bănuţ!
Romanul începe prin a prezenta încă de la pagina 2-3 cum el, frumosul, sexosul şi tatuatul Travis apare în mijlocul mulţimii cu un zâmbet arogant întipărit pe faţa ea ce sunt sigură că-i mai mult decât frumoasă pentru a se lua la trânte cu unul. Iar, ea, timidă, dar totuşi uluită îi urmăreşte fiecare mişcare până toată lupta se termină iar el o bagă în seamă. 

"Publicul a fost cuprins de delir când Travis a apărut în cadrul uşii aflate pe peretele opus. Şi-a făcut intrarea, la bustul gol, relaxat şi lipsit de afectare. A păşit în mijlocul cercului de parcă îşi făcea apariţia la o nouă zi de muncă. Când şi-a ciocnit pumnii strânşi de încheieturile degetelor lui Marek, muşchii i s-au încordat sub pielea tatuată. Travis s-a aplecat şi i-a şoptit ceva la ureche lui Marek, iar luptătorul s-a forţat să-şi păstreze expresia serioasă. Marek stătea faţă-n faţă cu Travis, privindu-se în ochi. Expresia lui Marek era ucigătoare; Travis părea întru câtva amuzat."

De atunci toată acţiunea se învârte în special în jurul lor. Aş putea structura-o în 2 părţi:  

1. Faza de negare a sentimentelor lui Abby
2. Deschiderea inimii şi totodată dezlănţuirea lui Abby. 

 Prima parte sinceră să fiu, m-a cam enervat pentru că Abby părea atât de sfiosă şi de pudică încât nici măcar în acelaşi pat nu putea să doarmă cu iubibilul Travis. Apoi, mi-am dat seama imediat că nu este ceea ce vrea să pară o dată cu legarea acelui pariu. *mă tentează mult să pun un citat, dar nu am să o fac, pentru că aş distruge farmecul cărţii* 
Apoi, ca şi cum ar fi avut loc un BOOM imens, Abby cam după prima jumătate a cărţii începe să nu se mai ascundă sub masca aceea de copil pur şi inocent care încearcă să îşi mascheze trecutul şi, după o lungă fază de negare, îşi recunoaşte cu greu sentimentele faţă de Travis. 
Iar el, scumpul de el, este dispus să se schimbe radical pentru ea pentru simplu fapt că s-a îndrăgosit, iar ea nici măcar nu îl ia în seamă. Aici m-a enervat. -.-"
Mă rog, mai spre sfârşit cartea a fost tare simpatică şi bănuiesc că de aceea am rămas atât de plăcut impresionată de carte, pentru cu ultimele 100-150 de pagini au fost cele mai frumoase. 

Mi s-a părut interesant ca prietena cea mai bună a lui Abby să fie înpreună cu prietenul cel mai bun al lui Travis. Că tot suntem la capitolul ăsta, pot să spun că n-am înţeles deloc ce rol au ei în relaţia celor 2 protagonişti. Când îi sprijină unul şi celălalt nu, când invers, când nu îi sprijină niciunul... mă rog. 
A fost scrisă într-un ritm alert şi care te făcea să nu mai vrei să o mai laşi din mână şi practic, eu zielele alea 2 în care am citit-o am stat până la 4-5 dimineaţa să o citesc, chiar dacă eu zilele următoare aveam teze - da, 2 teze în 2 zile consecutive -. Am savurat-o până la ultima virgulă şi parcă tot mai voiam.
O recomand tuturor care vor să citească o poveste de dragoste având în centrul ei un colegiu şi o acţiune... mai puţin întâlnite. Must-read!
Un extras, dacă nu mă înşel, chiar primul capitol, îl găsiţi aici.
Acum, vi-l prezint de Travis Maddox, cel care mi se pare mie mai apropiat cu imaginia din capul meu. Acum, na, nu cred că-i cea mai bună poză a actorului, dar nu ştiu cum îl cheamă ca să caut mai multe poze cu el. :D

Iar aici este frumoasa Melissa Benoist, în varianta mea a lui Abby. :)

Nota: 4.3/5 steluţe 

Îngerul mecanic de Cassandra Clare (vol. 1 din Dispozitive Inferale)

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă... pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

 Părerea mea:
Cassandra Clare e genială! Felul în care descrie toată acţiunea, în care transpune toate sentimentele unei persoane pe foaia de hârtie, cum te ţine cu sufletul la gură tot mai mult cu fiecare rând citit şi cum reuşeşte să facă cititorii să se îndoiască de deznodământul întregii acţiuni, e ceva ce nu vezi prea des într-o carte. 
O iubesc şi are tot respectul meu pentru asta. 
Mi-a plăcut mult cartea asta pentru că a fost mult mai explicită decât cele din Instrumente mortale şi am aflat, odată cu Tessa, toate particularităţile pe care ea le-a inventat în cele două serii. Îmi pare rău că nu am citit mai întâi seria asta şi apoi IM ca să nu mai fiu nevoită să-mi chinui mintea să înţeleagă totul pe parcurs. Totuşi, tot Instrumente Mortale rămâne seria mea de suflet. :3
Mi-a mai plăcut la nebunie, cu riscul de a mă mai repeta o dată, felul în care a descris toată acţiunea. M-a lăsat fără cuvinte, fără suflare, fără nimic. La final am fost atât de absorbită de toată acţiunea că nu mă puteam concentra prea mult la şcoală, că mintea îmi fugea automat la cum se va termina totul şi abia aşteptam să ajung acasă ca să aflu. 
Le dau un mare plus ultimelor 200 de pagini pentru suspansul şi acţiunea scrise ireproşabil. 
Totuşiii, ce m-a enervat a fost că autoarea nu s-a putut abţine să facă şi în DI un triunghi amoros. De aceea, totul de la capitolul romance prezent în carte mi se pare cam prea tras de păr. Clişee peste clişee, fie a acţiunii pe care o găsim în aproape fiecare carte în care este un triunghi amoros, fie a expresiilor de gen "Will, zise ea. Esti chiar tu acela, Will?" şi a altor ca astea. Btw, chiar dacă unii sunt de parte lui Jem, iar ceilalţi de partea lui Will, eu mă declar în totalitate team Will!
Mi-a plăcut la nebunie citatul pe care l-a tot repetat Will în carte "Pulis et umbra sumus." adică "Suntem pulbere şi umbre.". Mi se pare prea genial.
Ceea ce nu am priceput eu, însă, este de unde şi până unde Will este înger. Într-adevăr, au fost câteva pasaje în carte care mi-au spus clar că Will nu e tocmai vânător de umbre, dar nu am văzut nicăieri confirmarea clară că ar fi înger. În fine... 
Ce m-a mai suprins plăcut este munca colosală pe care a depus-o autoarea pentru a crea atmosfera aia specifică Londrei din era victoriană şi încă odată mă-nclin în faţa ei pentru faptul că a reşit să îi dea un farmec atât de aparte.

"Nu se uita la ea. Privea oraşul, un contur întunecat profilat pe cerul sângeriu. Cupola catedralei St. Petru strălucea în aerul murdar, iar Tamisa curgea la vale, având culoarea unui ceai tare, punctată ici şi colo cu formele negre ale podurilor. Siluete întunecare se mişcau pe malul râului - vagabonzi, care căutau prin mizeria aruncată la mal de fluviu, sperând să găsescă ceva valoros de vânzare."

O recomand tuturor pentru că e o carte excelentă care îmbină extraordinar elemente ale unei ere de mult trecute cu o acţiune ireproşabilă şi un triunghi amoros cu multe întorsături şi răsturnări de situaţii. E un must-read fără discuţii!

Aici este trailerul cărţii:

Acesta este superbul, minunatul, sarcasticul, fermecătorul... Will Herondale:

Tessa nu e nevoie să îmi mai dau cu presupusul pentru că deja apare pe coperta celei de-a treia cărţi şi mi se pare mult prea perfectă. 

Iar Jem este:

Am încercat să aleg şi o serie de citate care mi-au plăcut, m-au impresionat sau m-au amuzat din carte: 

"Fara el era cu adevarat singura pe lume.Nu mai avea pe nimeni altcineva.Nimeni in lume caruia sa ii pese daca traia sau murea.Alteori,oroarea acestui gand ameninta sa o copleseasca si sa o arunce intr-un infinit din care n-avea sa se mai intoarca vreodata.Dac nimanui din lumea intreaga nu-i pasa de tine,oare chiar existi?"

 *mi s-a părut impresionantă toată încrederea şi toată speranţa pe care Tessa şi-a pus-o în fratele său, Nate, iar când el la final s-a dovedit a fi un ticălos îmi venea să îl omor!*

" - Am stapanit multe lucruri in viata mea. Hoinaritul pe strazile Londrei, dansatul cadrilului, arta japoneza de aranjare a florilor, mintitul la sarade, ascunsul starii de betie, incantarea femeilor cu farmecele mele…Vai, nimeni nu mi s-a adresat vreodata cu stapan sau magistru. Si,din pacate…
  - Acum esti beat?"

 *o mică parte din deliciul lui Will. :3 Unul dintre cele mai drăguţe momente din carte, după părerea mea.*

" - In numele Ingerului, e a noua bolgie a Iadului aici…
  - In a noua bolgie a Iadului e frig.

(...)

-Cat despre temperatura din Iad,domnisoara Gray,lasa-ma sa-ti dau un sfat.Tipul chipes care incearca sa te salveze de la o soarta cruda nu se inseala niciodata.Nici chiar cand zice sa cerul este purpuriu si e facut din arici."

" - Intotdeauna trebuie sa fii grijuliu cu cartile, zise Tessa, si cu ceea ce se gaseste in interiorul lor, caci cuvintele ar putea sa ne transforme.
  - Nu sunt convinsa ca m-a transformat vreo carte, spuse Will. Ei bine, exista un volum care promite sa te invete cum sa te transformi intr-o turma de oi…"

*Citatul ăsta nu e deloc ceea ce pare. E dovada clară că Will îşi ascunde sentimentele în spatele sarcasmului şi a umorului negru. Cine a citit cartea ştie de ce spun asta. :D*

" - Tie nu-ti place nimic mult de tot?Si sa nu spui “icrele de stridii “ sau “tenisul pe iarba” sau ceva caraghios.
   - Doamne,zise el mimand groaza,parca m-ar cunoaste de cand lumea."

 "- Dar tu nu esti o doamna, Jessamine…
  - Vai de mine! zise Will. Asemenea adevaruri crude, dimineata devreme, nu fac bine la digestie."

"- Dragut loc in care sa locuiesti, nu? Sa speram ca au mai lasat si altceva in urma in afara de mizerie. Adrese unde sa li se trimita corespondenta, ceva membre desprinse de trup, o prostituata sau doua…

- Mda… Poate, daca suntem norocosi, inca mai putem sa luam sifilis."

 "- E moarta, zise Jem.
  - Esti sigur?… Pai, nu prea-mi raspunde la avansuri, zise el mai vesel decat se simtea, asa ca n-are cum sa nu fie moarta.
  - Sau e o femeie cu gusturi bune si inzestrata cu ratiune."

*am savurat replicile dintre Will şi Jem.. atunci câd Jem nu-l ignora, normal.*

" - Stii , zise Gabriel, intr-o vreme credeam ca am putea fi prieteni, Will.

  - Intr-o vreme credeam ca sunt dihor, zise Will, dar s-a dovedit ca era o iluzie provocata de opiu."

" E in regula sa iubesti pe cineva care nu te iubeste la randul lui,atata timp cat este demn de iubirea ta. Atata timp cat o merita."

*Unul dintre puţinele citate referitoare la dragoste care mi-au plăcut la nebunie!*

Notă: 5/5 steluţe! :3

*E fără îndoială cea mai mare recenzie a mea de până acum şi poate, şi cea mai reuşită. M-am chinuit la ea vreo juma' de zi, iar eu per total sunt mulţumită de ce a ieşit. :D*